Eroare: Nu am găsit formularul de contact.

Des mă întreabă prietenii ce fac eu în postura de psiholog?
Cum pot rezista să vorbesc și să-mi ascult clienţii atâtea ore fără ca gândul să nu-mi zboare la propriile probleme sau să nu mă las influențată de propriile emoții și trăiri.
Este simplu! Fac ceea ce fac cu multă pasiune și devotament. Pentru mine orice client este extrem de important și reprezintă o șansă de a ajuta.
Consider că menirea mea este aceea de a ajuta oamenii să își înțeleagă gândurile, emoțiile astfel încât aceștia să devină conștienți de propriile trăiri, acțiuni și relații.
Orice client pentru mine este o misiune. Clientul nu se află în mintea mea doar 50 de minute cât este în sesiune cu mine.
Sunt ore întregi când caut materiale, mă gândesc la diferite perspective sau metode potrivite prin care clientul meu să simtă că evoluează.
Sunt cursuri la care mă înscriu tocmai pentru că tema este poate cheia pentru rezolvarea situației pe care clientul meu o are și doar prin propria evoluție îmi pot ajuta clienții să evolueze la rândul lor.
Completez des informaţiile noi care îmi rămân în gând chiar dacă sesiunea s-a încheiat pentru a uni apoi piesele de puzzle și a crea tabloul final.
Caut obiectivele pentru care clientul apelează la mine și chiar dacă ele sunt menționate la începutul procesului terapeutic, le am constant în vedere, le modific și le completez astfel încât ele să fie în acord cu nevoile clientului meu.
Situațiile de viață, cazurile întâlnite în ședințele de supervizare reprezintă adesea adevărate puncte de plecare sau momente de iluminare, de aceea participarea mea la sesiunile de supervizare este extrem de importantă pentru mine și pentru clientul meu deopotrivă.
Dacă ești curios să vezi CE FACE și CUM ACȚIONEAZĂ un psiholog te invit să faci o programare la 0720 815 609.
La cabinet ești așteptat pentru a primi suportul psihologic cu angajament, confidențialitate, compasiune și profesionalism astfel încât să îți creezi chiar acum un AZI MAI BLÂND!